De ce nu mai dorim, ca să trăim,
Pentru a Cerului comori?
Să fim ades împodobiți,
De mii și mii de binecuvântări.

De ce ne mâniem?
De ce adesea noi simțim?
Că drumul nu-i întocmai lin,
Și viața noastră-i în văpăi.

De ce uităm ca să simțim?
De ce uităm atât de des să mai iubim?
Pe cei din jur să îi slujim,
Și astăzi noi să proclamăm a Cerului Împărăției, ce va să vie.

Ți-e greu să te jertfești?
Ți-e greu ca să mai mergi, celor din jur să le slujești?
Să te smerești?

De ce uiți omule de unde ai plecat?
De uiți că odata, pe-o cruce tu ai fost salvat?
Și curățit și îmbrăcat,
În haina cea de nuntă.

Tu ai nevoie să-ți amintești că odată,
A ta inimă a fost de Cer spălată,
Și transformată cu iubire
De-al nostru Mire.

E greu o frate scump să te jertfești?
E greu pe cei din jur să îi iubești?
Să dai o scumpă-mbrățișare,
Și-o sărutare sfântă,
Și-o mângâiere blândă.

Să spui cu glas duios și blând,
Că nu mai ești numai pământ.
Că toate la El sunt cu putință,
Și acum în inima ta e credință.

De ce uiți omule atât de des chemarea?
De ce uiți frate că tu ești iubit?
De ce nu tragi la jug și nu asculți strigarea?
Ca-n Cer să-ți poți sfârși odată alergarea.

E vremea ca tu azi să realizezi,
Că nu-i de-ajuns numai să crezi,
Tu ești chemat ca-n via Lui azi să lucrezi,
Și-n lume tu să luminezi.